Conferinta "Ce șanse reale avem să influențăm politicile publice?"

Regiunea: 
Sud Vest
Locația: 
Craiova
Data: 
6 Martie, 2013

Academia de Advocacy împreună cu Universitatea din Craiova vă invită să participaţi miercuri, 6 martie 2013, ora 12:00 la conferința cu tema Ce șanse reale avem să influențăm politicile publice? din cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat”. Evenimentul se va desfăşura în Amfiteatrul I.C. Drăgan (sala 444) al Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova, situat pe str. A. I. Cuza nr. 13, Craiova.

În cadrul conferinței vor fi prezentate perspectivele pe care Academia de Advocacy și proiectul Partener Activ și Implicat le propune mediului universitar și nu numai: platforma virtuală de consultări publice și alerte legislative Vocea Ta, biblioteca virtuală a Academiei de Advocacy specializată în domeniile politici publice, democrație, transparență decizională, participare cetățenească la elaborarea politicilor publice, monitorizarea și evaluarea politicilor publice, grupuri de interese, rețele și coaliții ale societății civile, guvernanță, e-guvernanță, e-participare, societate civilă, dialog civic și social, tehnici de cercetare, informare și documentare (în domeniul advocacy), organizarea campaniilor de advocacy, metode, tehnici și instrumente de advocacy, audieri - consultări - dezbateri publice, alerte publice, tehnici de argumentare și persuadare, tehnici de influențare a deciziilor și politicilor publice, etică și deontologie (în activitatea de advocacy), aplicații, studii de caz, standardul profesional “Specialist în activitatea de lobby”, posibilitatea de a participa la un program de formare și implicare în experiențe practice în activitatea de advocacy.

« Înapoi la calendar evenimente