Speranțele cetățenilor – îndreptate spre procesul de regionalizare - comunicat de presa -

Publicat în categoria Noutăți la 11 Aprilie 2013

În data de 11 aprilie 2013, Coaliția 52, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș Bolyai și Academia de Advocacy au organizat conferința de presă de prezentare a concluziilor și recomandărilor Comisiei de Experți a audierii publice “Regionalizarea României – între pericole și oportunități”.

Audierea publică, desfășurată în 28 martie la Cluj-Napoca, și-a propus identificarea sensului și utilității regionalizării, prin problemele pe care le rezolvă și oportunitățile pe care le valorifică. Acest demers a continuat primul demers sistematic inițiat la Timișoara, în noiembrie 2012, de către Academia de Advocacy, prin audierea publică ,,Regionalizarea României – de ce?”.

S-au colectat 250 de opinii scrise extrem de diverse, din 34 de județe, precum și din afara țării. Opiniile exprimate denotă gradul foarte mare de așteptare cu privire la procesul de regionalizare și descentralizare. Practic, aproape toate speranțele celor care le mai au sunt puse în acest proces.

Astfel, una din concluziile audierii publice este că majoritatea problemelor generale, actuale ale României sunt văzute caposibil a fi soluționate prin regionalizare, de către o parte din depozanți, însă, în aceeași măsură, aceleași probleme sunt recunoscute, dar apreciate ca fiind imposibil de soluționat prin regionalizare, de către depozanții sceptici, care nu mai au deloc încredere în politic. Politizarea regionalizării ar putea deveni principala capcană.

În privința modului de delegare de la nivelul central spre cel regional a competențelor anunțate prin Memorandumul adoptat de Guvern, părerile sunt din nou împărțite.

Astfel, există opinii în acord cu declarațiile publice ale decidenților, conform cărora dezvoltarea economică la nivel regional ar trebui să nu se concentreze în jurul unui singur oraș și, în contrapondere, păreri conform cărora atribuțiile delegate la nivel regional să fie concentrate la nivelul unității administrativ teritoriale cu valențe de  pol regional de dezvoltare.

În contextul lipsei unei formulări și definiri foarte clare a modelului de regionalizare care se doreşte a fi aplicat României, identificarea problemelor și a pericolelor majore specifice României s-a dovedit a fi utilă din perspectiva procesului de consultare publică și a celui de fundamentare a procesului de regionalizare, însă, în același timp, s-a dovedit a fi nu foarte facilă.

Astfel, o primă recomandare a Comisiei de Experți vizează aprofundarea prin comunicare și dezbatere publică a tematicii regionalizări, ca o cerință de bază, permanentă. Publicarea și dezbaterea rezultatelor cercetărilor de specialitate, rapoarte, studii de caz referitoare la ,,agenda regionalizării”, posibilități și căi de folosit, vor antrena populația, comunitățile locale într-o recunoaștere și asumare reală a proiectelor.

Comisia de experți a audierii publice cu tema “Regionalizarea României – între pericole și oportunități” a fost formată din Vasile SURD, prof. univ. dr. emerit al Facultății de Geografie din Cluj Napoca, Vasile DÂNCU, președinte Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Dorel ȘANDOR, consultant independent, Şerban ŢIGĂNAȘ, președinte al Ordinului Arhitecților din România, Simona FIŢ, consultant în transparența decizională Academia de Advocacy.

 

Sinteza audierii publice va fi transmisă decidenților publici și politici cu responsabilități în domeniu, tuturor celor care au participat la audierea publică, precum și cetățenilor, în general, prin intermediul mass-media și prin publicarea pe site la www.advocacy.ro și www.implicat.info.

 

 

 

Pentru maimulte detalii vă rugăm contactați: Radu Nicosevici, Președinte Academia de Advocacy, mobil: 0722 503 136;e-mail: radu@advocacy.ro.

Adaugă comentariu nou